Ticurile
Ticurile sunt mesaje ce trădează stări emotive accentuate. Nu apar întâmplător, în spatele lor se ascunde o problemă emoțională de tip indispoziție, nemulțumire, neliniște, iritare, nervozitate, frământare. Orice tic trebuie văzut și înțeles ca un mesaj al creierul sau corpului, ca o reacție de apărare la factorii stresori prelungiți, oboseală, nervozitate, anxietate sau chiar plictiseală. Starea psiho-emoțională este alterată din cauza temerilor pentru reacția celor din jur.
Ticurile motorii se manifestă prin mișcări ale unor părți ale corpului, ticurile vocale se manifestă prin emisii de sunete sau cuvinte. Toate ticurile sunt involuntare, bruște, repetate la intervale neregulate de timp. Deși pacientul anticipează și poate opri ticul pentru o perioadă scurtă el simte că, de fapt, ticul îl controlează pe el. Gestul stereotip reapare ca o refulare pentru că există acea stare emoțională negativă la care contribuie, pe de o parte, factorii de vulnerabilitate și factorii genetici, iar pe de altă parte modul de gândire irational, catastrofal. În perioada de tensiune ridicată ticurile gestuale pot migra și la alte grupe musculare, iar în cazul ticurilor verbale, acestea pot fi înlocuite sau li se adaugă altele.
Ticurile motorii frecvent întâlnite sunt clipirile, strâns ochii, mișcări ale nasului sau gurii, mișcări ale capului, scrâșnitul dinților, ridicat brațele sau umerii, strâns pumnii, ros unghiile, frământat sau ros obiecte mici, manipularea/ aranjarea/ mușcarea/ ruperea părului, trosnirea articulațiilor… Ticurile verbale pot fi observate ca emisii de sunete ca țiuit, șuierat, mormăit, grohăit, sforăit, lătrat, dres vocea, tușit, repetarea unor cuvinte proprii (ecolalie) sau cuvinte inadecvate social (coprolalie). Netratate, ticurile pot provoca probleme medicale cum ar fi carii dentare, infecții, probleme digestive, slăbirea ligamentelor, etc, dar și probleme de natură emoțională ce afectează funcționalitatea individului pe toate planurile existenței sale, personal, profesional, social, familial.
Majoritatea ticurilor sunt de natură psihică dar pot exista și ticuri de natură medicală, iar diagnosticarea este posibilă doar printr-o evaluare profesională. Ticurile pot fi tranzitorii (apar minim o lună, cu pauze, apoi iar apar) sau se pot croniciza (apar zilnic minim un an, fără pauză). Persoana cu ticuri are nevoie de sprijinul familiei:
– nu-i bagatelizați problema, liniștiți-l dacă este îngrijorat și asigurați un climat liniștit
– nu-i faceți observație în privința ticurilor
– nu-l certați, ridiculizați, pedepsiți
– nu-l presați pentru îndeplinirea unor sarcini
– nu-i transmiteți așteptări prea mari
– nu-l opriți când vrea să se exprime
– nu-l evaluați, criticați, sau judecați
Psihoterapia ajută persoana cu ticuri să-și redobândească echilibrul, încrederea în forțele proprii, să gestioneze stările emoționale, să-și îmbunătățească și să câștige noi abilități.
